pieces of my life

Vineri. Iupiiiiiiii! Urmeaza un week-end prelungit(luni e 1Decembrie). Stau linistita si ma bucur ca o sa termin de citit ”Procesul” . Dar, surpriza:mama imi spune ca trebuie sa plec la tara…Ideea nu imi surade prea tare…E frig…Vara imi place sa merg…dar acum…In fine…daca trebuie…Nu o mai vazusem pe bunica de o luna…Urc in autobuz si ocup un loc langa fereastra.Imi place sa admir peisajul.Chiar daca stiu foarte bine drumul,mereu gasesc lucruri interesante de vazut. Aud o voce foarte calda,avand un ton politicos: o doamna ma intreaba daca locul de langa mine e ocupat. Ii spun ca nu si ma bucur ca voi avea o companie placuta pe parcursul drumului.De obicei sunt comunicativa si imi place sa port discutii cu oamenii, chair daca nu ii cunosc foarte bine.Asta imi da posibilitatea sa cunosc tipuri variate de personalitati, de gandiri,de comportamente.Dar de data asta ma hotarasem pur si simplu sa fiu atenta la cei din jurul meu,sa tac si sa ascult.Nu din nesimtire. Din pura curiozitate.Prea suntem indiferenti,prea ne preocupa doar propria persoana,ne cufunadam in propriile ganduri si uitam ca mai exista oameni in jurul nostru(wow!deja incepa sa ma cam indepartez de subiect…cred ca o sa scriu un post special pe tema asta.merita).Dupa cum ziceam,ma hotarasc sa analizez comportamentul celor cativa oameni din jurul meu.Nu vreau sa pierd timpul degeaba.De obiecei sunt interesante discutiile astea din tren sau din autobuz.Oamenii sunt in stare sa vorbeasca despre intreaga lor viata.Din prea multa plicitseala? Din lipsa unui prieten adevarat care sa fie dispus sa ii asculte? Sau pentru certitudinea ca se vor confensa unui strain pe care nu il vor mai intalni niciodata?

In autobuz erau aproape numai femei.Majoritatea se intorceau de la serviciu.Era o larma enervanta si spre marea mea dezamagire,auzeam voci nervoase,cuvinte urate,discutii despre alegerile care vor urma:”-Aia ne-au dat mai mult.Pe ei ii votam!”. Oameni plictisiti,nervosi,debusolati,dezinformati,care se lasa influentati de ”cine da mai mult” si in functie de asta isi hotarasc viitorul.M-am hotarat sa privesc pe fereastra.Planul oricum nu prea imi iesea.Atentia mi-a fost distrasa de dialogul dintre doamna care se asezase laga mine si probabil prietena dumneaei,care statea in picioare,nemaiavand loc.Nu mica mi-a fost uimirea sa o aud pe doamna pe care o credeam delicata si rafinata,injurand ca la usa cortului si folosind expresii pe care nu pot sa le redau aici…Ii injura pe tarani pe motiv ca sunt prosti si inapoiati…Si ea traia tot la tara…dar…ce conta? Se nascuse in Alexandria.Si mai ales,era fericita cand vedea ca altii sunt mai prosti decat ea:”Ce **** mea? Poate si eu sunt proasta,dar cand vad altii mai prosti ca mine..imi creste inima de bucurie.” Ma simteam foarte ciudat…Chiar asta sa fie tara in care traim? In care predomina nesimtirea,lacomia si prostia? Chiar va ramane doar o iluzie convingerea mea ca vom reusi sa iesim candva la liman? As vrea sa fie doar o parere gresita…As vrea ca voi sa ma contraziceti… Stiu ca nu toti sunt asa,dar sper sa nu fie marea majoritate…

Experienta asta a fost inca un pas facut de mine in cunoasterea societatii reale in care traim.O experienta nu prea placuta,insa necesara.Dupa o ora de mers cu autobuzul deja cunoscusem mentalitatea unei anumite categorii de oameni.Ma durea capul si in urechi inca imi mai rasunau tot felul de expresii ciudate.