pieces of my life

Asteptam de mult ziua asta. Era ziua in care aveam sa mergem pentru prima data la Teatrul National Bucuresti. Planuisem(noi, elevii, impreuna cu doamna profesoara de literatura) sa mergem sa vizionam o piesa de teatru. Am aflat ca,de fapt,  vom merge intr-o mica excursie de o zi: inainte de a merge la teatru, aveam sa vizitam Muzeul Taranului Roman, apoi vom merge la Facultatea de Teatru din cadrul Universitatii Spiru Haret, unde vom sta de vorba cu doamna profesoara Lucia Muresan.

Vizitand muzeul si privind toate obiectele confectionate de omul simplu, dar care a învestit suflet si munca pentru faurirea lor si vazand mica sala de clasa, cantecelele scrise de mana si afisate pe planse din carton,  casa veche si modesta, cu pridvor si cu trei camere,  m-am simtit ca si cand m-as fi intors in timp si pentru cateva clipe am vazut scene din viata taranului roman: am vazut copiii jucandu-se, am vazut-o pe mama pregatind mancarea pe plita, tesand la razboi, l-am vazut pe tata muncind pamantul si admirand frumoasele costume populare, i-am vazut pe toti dansand duminica la hora. Mi-au venit in gand ”Amintirile” lui Creanga. Copiii de atunci parca se bucurau intr-adevar de soare, de flori, de natura…Azi suntem grabiti, nu mai avem timp sa ne oprim sa admiram o floare, sa urmarim o buburuza si sa ne intrebam oare incotro se indreapta si ma tem sa nu devenim insensibili, niste stanci reci, niste roboti ce poarta denumirea ciudata de ”oameni”. Nu ma opun evolutiei. Nu sustin Samanatorismul si nu spun sa ar trebui sa traim ca in secolul XIX. Ar fi absurd. Spun doar ca nu e un lucru rau sa fim mai deschisi, mai interesati sa ne cunostem trecutul, originile si sa nu ne pierdem sensibilitatea si interesul fata de tot ceea ce ne inconjoara.

Calatoria noastra s-a incheiat repede. Nici nu ne-am dat seama cand a trecut timpul.

Urmatoarea oprire a fost la Universitatea Spiru Haret, unde doamna Lucia Muresan(actrita, profesoara, una dintre vocile reprezentative ale Teleenciclopediei) a avut bunavointa sa isi rapeasca putin din timpul dumneaei si sa ne vorbeasca despre examenul de admitere la Facultatea de Teatru, despre cum se desfasoara cursurile. Am stat de vorba si cu cativa studenti din anul terminal, care ne-au inpartasit cate ceva din  experienta lor si au nominalizat cateva din rolurile jucate in piese apartinand lui Shakespeare, O’Neill, Sebastian, Caragiale. Se citea implinirea in privirile lor. Teatrul e viata, pasiune, daruire totala. Nu poti lucra cu jumatati de masura, nu poti fi fals. Inveti sa simti, inveti sa te descoperi pe tine, inveti sa cunosti lumea. Cuvintele ne-au patruns. La sfarsitul inatalnirii,aproape toti eram convinsi ca la anul vom da admitere la Teatru si ne si visam pe scena.

Am pornit in sfarsit spre Teatrul National Bucuresti. Eram toti nerabdatori sa vedem piesa ”Asteptand la Arlechin”. Momentul mult asteptat sosise. Inca de cand  am intrat in sala m-am emotionat. Era o atmosfera placuta, intima, scena era foarte aproape de spectatori.  Ne-am ocupat locurile in liniste si asteptam intrarea actorilor. Actrite consacrate ca: Tamara Buciuceanu Botez, Rodica Popescu Bitanescu, Olga Delia Mateescu, Ioana Bulca, Aimee Iacobescu, au sustinut un spectacol extraordinar. Piesa prezenta destinul a paisprezece actrite iesite la pensie care isi asteapta sfarsitul intr-un fel de azil in care traiau ”din mila publica”. ”In aceasta dureroasa asteptare se confrunta cu prabusirea iluziilor, cu solitudinea, cu uitarea, cu bolile batranetii, chiar cu amenintarea totalei alienari.”

Am vazut acolo de fapt, destinul omului in general, caci viata e o scena si noi suntem actorii, cum spunea Shakespeare, dar ”cortina se lasa o singura data”(Eliade). Toti avem momente de glorie dar si de decadere, iar in final… iesim din scena.

Piesa a fost un succes total. Publicul a fost unul foarte cultivat, pastrand o liniste deplina. La sfarsit, aplauzele nu mai conteneau. Si noi si actritele eram emotionati, aveam lacrimi in ochi. Ne-am desprins cu greu din atmosfera aceea. Dar am plecat fericiti ca am avut parte de o zi deosebita si sperand ca experienta sa se mai repete.

Va recomand sa vedeti piesa si va recomand sa mergeti la teatru de cate ori aveti posibilitatea.